exit

Click aici sau apasă tasta ESC dacă vrei să ieși rapid din pagină!

Click pe iconiță sau apasă tasta ESC dacă vrei să ieși rapid din pagină!

am înțeles

Redirecționează 3,5% din impozitul tău către A.L.E.G.

Anul 2025 a fost unul agitat, dar am continuat să luptăm pentru păstrarea și extinderea drepturilor câștigate până acum. Cu sprijinul tău, ne-am menținut misiunea de prevenire a violenței domestice, combaterea inegalităților de gen și sprijinirea supraviețuitoarelor violenței (prin oferirea de servicii de consiliere psiho-socială în mod gratuit și acces în grupuri de sprijin) . Am organizat o nouă ediție a Festivalului Egalității de Gen, sesiuni de informare în cadrul proiectului SToP, dezbaterea Sibiu pentru Drepturi Egale, traininguri cu scopul de a preveni exploatarea și traficul de persoane în rândul tinerilor vulnerabili și multe alte activități cu scopul de a promova respectul și egalitatea.

De asemenea, acțiunile de advocacy au înregistrat un succes major prin ratificarea Convenției Organizației Internaționale a Muncii C190, un pas esențial pentru eliminarea violenței și hărțuirii din lumea muncii. În paralel, am continuat să oferim sprijin prin serviciile programului #ȘiEuReușesc, care au adus speranță și sprijin femeilor care se află într-o relație abuzivă sau tocmai ce au făcut pași spre o viață liniștită. 

Acum avem nevoie de ajutorul tău pentru ca toate proiectele noastre să meargă mai departe. 

Redirecționează până la 26 mai 2025, 3,5% din impozitul tău către A.L.E.G. Durează mai puțin de 5 minute și nu implică niciun cost pentru tine.

Completează electronic formularul 230 de aici: https://redirectioneaza.ro/aleg .Va ajunge la noi automat, apoi îl trimitem noi la ANAF.

✨ Știai că poți opta să te implici pe termen lung? Bifează căsuța prin care soliciți redirecționarea pe o perioadă de doi ani.