Proiectul Consolidarea Rețelei Învingătoarelor #ȘiEuReușesc
Pentru mine #ȘiEuReușesc e un spațiu sigur. Aici v-am cunoscut pe voi, femei puternice și curajoase, alături de care am dus aceeași bătălie. Am aflat despre relații sănătoase și am putut să îmi zic cu voce tare: EU MERIT O VIAȚĂ MAI BUNĂ. Mi-a fost greu să mă eliberez de frică, să nu-mi mai fie teamă de ziua de mâine, de ce o să zică lumea, de gânduri care nu-mi dădeau pace și îmi spuneau adesea că nu o să mă descurc. Dar eu știu acum că SUNT O ÎNVINGĂTOARE! Poate nu am multe, dar la mine acasă e liniște. Iar casa e o oglindă a sufletului. Am avut noroc să fiu ghidată de specialiști de la Asociația A.L.E.G., să fac parte din grupurile de sprijin și atelierele online, să vă cunosc.
– ne-a spus Claudia, după 10 luni în care ne-am întâlnit la grupurile de sprijin, dar și în cadrul atelierelor online.
Timp de 10 luni am desfășurat proiectul „Consolidarea Rețelei Învingătoarelor #ȘiEuReușesc” care a avut ca scop principal sprijinirea victimelor violenței domestice și promovarea relațiilor sănătoase și autonome. Iată ce am reușit împreună:
- Am oferit peste 450 de ore de consiliere psihologică și informare gratuită pentru mai mult de 150 de femei, victime ale violenței domestice
- Am organizat 6 grupuri de relații sănătoase online cu un total de 84 de participante și alte 229 de femei au primit resurse
- Peste 140 de femei au participat la 12 ateliere de dezvoltare personală online, cu implicarea specialiștilor din diverse comunități și alte 495 au primit resurse. O parte din temele abordate au fost: Angajament către stima de sine, Practicarea recunoștinței, Cum am grijă de mine.
- Cele 3 grupuri Smart Heart (online și offline) au reunit 56 de tineri și adolescenți, dornici să învețe diferența dintre o relație sănătoasă și una nesănătoasă, iar alti 15 au primit resurse.
Noi, echipa A.L.E.G., îți mulțumim că ne ești alături și ne propunem să oferim în continuare îndrumare dar și consiliere psihologică și să ținem aproape de comunitatea învingătoarelor. De aceea, întâlnirile grupului de sprijin de la Sibiu și de la Cluj-Napoca vor continua în lipsa unei finanțări. Ajută-ne și tu să continuăm. Donează AICI.
Proiectul Consolidarea Rețelei Învingătoarelor #ȘiEuReușesc a fost derulat de către Asociația A.L.E.G. (www.aleg-romania.eu) și finanțat prin programul In Stare de Bine (www.instaredebine.ro), susținut de Kaufland Romania și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile în perioada iunie 2023 – aprilie 2024.