Click aici sau apasă tasta ESC dacă vrei să ieși rapid din pagină!
Cu o experiență de peste 15 ani de lucru în cadrul centrului de consiliere pentru victimele violenței și în calitate de inițiatoare a programului național #ȘiEuReușesc – de la victimă la învingătoare, invităm specialiștii cu rol în intervenție la programul de formare continuă pentru a răspunde celor mai frecvente întrebări legate de violența domestică și ce înseamnă ajutorul eficace.
Organizăm Programul de formare profesională continuă: Intervenții cu impact în violența domestică, acreditat de către Colegiul Psihologilor din România cu 15 credite și se adresează psihologilor din domeniul clinic, educațional, judiciar, psihoterapeuților, consilierilor. Programul este structurat pe 3 module specifice cu o durată de 15 ore, accesibil prin intermediul platformei ZOOM. Pentru a participa se achită o taxă în baza căreia se emite o factură. Participanții beneficiază de suportul de curs în format electronic, dar și de alte resurse, în mod gratuit. La program pot participa și alți specialiști interesați, dar fără a primi credite.
Programul se organizează când se atinge numărul minim de 12 persoane înscrise. Dacă sunteți interesat(ă) de acest curs, vă rugăm să completați acest formular și vă vom contacta pentru formarea grupei.
Cum putem contribui la o lume mai sigură, pentru fiecare dintre noi? Oferim consultanță companiilor care știu ce putere au strategiile și politicile interne ce promovează egalitatea de gen. Ajutăm în implementarea de noi regulamente interne, organizăm sesiuni de informare și planificare adresate persoanelor din poziții de management dar și angajaților, toate pentru prevenirea și combaterea inegalităților de gen la locul de muncă.
În același timp, credem în ONG-urile care rezolvă probleme acolo unde statul nu intervine. Organizăm sesiuni de informare pentru angajați sau de instruire pentru specialiștii cu rol în intervenție în domeniul violenței domestice. Ajutăm la stabilirea unor procese de lucru sigure și eficiente în ceea ce privește lucrul cu victimele violenței. Sprijinim promovarea egalității de gen în rândul publicului țintă al organizației și creăm mesaje cu impact care să integreze aceste principii în domeniul de activitate al organizației.
Formatorii A.L.E.G. folosesc metode interactive din domeniul educației non-formale și sunt acreditați de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Prin training creăm un context de învățare și dezvoltare personală, abordând tematici complicate într-un mod interactiv și prietenos. Temele pe care le abordăm sunt: egalitatea de gen, relațiile sănătoase la locul de muncă și în viața privată, prevenirea hărțuirii la locul de muncă și mecanisme de raportare. Organizăm ateliere pentru părinți și educatori pe tematici ce țin de limite, corp și consimțământ, dar și pe alte teme de interes agreate comun, sau sesiuni la clasă.