victima

All posts tagged victima

Sieureusesc.ro: ajută și alte femei să învingă violența domestică!

on 26 noiembrie 2018

Pentru prima oară, femeile care se confruntă cu violența domestică sunt puse în legătură cu femeile care au reușit să depășească o situație de abuz prin intermediul unei platforme online: sieureusesc.ro. Platforma are la bază exemplul personal al celor care au reușit, solidarizarea cu femeile captive încă în cercul violenței și contribuția la ajutorarea acestora din urmă.

“Se transmite din generație în generație că rolul femeii e să se sacrifice. Asta credeam și eu până am întâlnit psihologul specializat în violența domestică”, povestește Simona, care acum duce o viață liniștită, deși se află în scaun cu rotile ca urmare a abuzurilor suferite. „Credeam că violența înseamnă doar coaste rupte până când cineva mi-a pus în față lista formelor de abuz”, spune Loredana Kaschovits. “Am trecut prin două relații abuzive. Dar am ieșit cu bine”, povestește Ela. Toate aceste femei au reuşit să îşi transforme viața, iar acum vor să ajute alte femei aflate în situația în care au fost și ele mai demult.

Ca prim pas, invităm pe noua platformă cât mai multe femei care au depășit o situație de abuz să-și spună povestea despre cine și ce le-a ajutat. O pot face în format video, audio sau text. În plus, există opțiunea „Mă implic” pentru toți cei care vor să ajute femeile care se confruntă cu violența domestică, indiferent dacă sunt specialiști, contribuitori sau voluntari.

Află mai multe
Abrudean AlexandraSieureusesc.ro: ajută și alte femei să învingă violența domestică!

Forumul învingătoarelor din România

on 2 februarie 2018

Forumul învingătoarelor din România 

7 Martie 2018, București

„Salut! Mă numesc Loredana Kaschovits și sunt o învingătoare a violenței. Fostul meu soț ajunsese să mă umilească zi de zi, iar eu suportam totul deoarece credeam că violența domestică e doar atunci când te snopește în bătaie, având în minte abuzurile grave mediatizate în presă. Dar într-o zi cineva mi-a pus în față o listă cu formele de abuz. A fost ca un cutremur – mă regăseam în atâtea dintre ele! E adevărat că a fost greu sa mă rup și am avut mai multe tentative de a pleca. În final am reușit: mi-am luat copiii și am plecat, fără să știu din ce vom trăi, nu aveam serviciu si nici casă. Dar uite că azi am propria mea afacere și câștig suficient cât să trăiesc decent făcând ceea ce îmi place. M-am recăsătorit, sunt fericită, respectată și știu că pot ajuta și alte femei să găsească forța care zace în ele!”  Mesaj video: https://www.youtube.com/watch?v=ri4hQizfhWE

Află mai multe
admin-alegForumul învingătoarelor din România

Cum combatem prezumția de vinovăție a victimei?

on 12 aprilie 2016

comunicat de presa12.04.2016

Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen- A.L.E.G. derulează de peste 10 ani servicii de suport pentru victimele violenței domestice, iar din 2014 a adaptat bune practici din Islanda pentru a integra în serviciile furnizate si asistență specializată integrată pentru victimele violenței sexuale, cu sprijinul financiar al granturilor SEE 2009 – 2014 în cadrul Fondului ONG în România. Dintre cele 115 persoane care au beneficiat în 2015 de serviciile A.L.E.G. foarte multe victime ale unei forme de violență sexuală au povestit experiențe de re-traumatizare atunci când au depus plângere. Prezumția de nevinovăție este atât de distorsionat înțeleasă de autorități încât ajunge să se traducă în multe cazuri prin prezumția de vinovăție a victimei. Personalul din poliție și din justiție nu beneficiază în România de formare adecvată cu privire la victimizarea secundară, la efectele violenței sexuale și sindromul de stress post-traumatic, așa că victimele sunt blamate că nu dau suficiente detalii, lipsite de asistență psihologică și juridică și ajung să își repete (și să își retrăiască) în medie de 9 ori povestea.

Află mai multe
admin-alegCum combatem prezumția de vinovăție a victimei?