stereotipuri de gen

All posts tagged stereotipuri de gen

Alege-ți viitorul așa cum vrei tu – comunicat de presă

on 27 iunie 2019
Băieții și fetele ar trebui să aibă libertatea de a-și alege ei cel mai potrivit drum în carieră, ghidați fiind pe baza aptitudinilor spre meserii de viitor. Dar, de multe ori, deciziile se iau la presiunea familiei și școlii și sunt marcate de prejudecăți despre ce e o meserie de femei sau de bărbați. Așa se face că în România, femeile predomină încă în sectoarele prost plătite: spre exemplu, ele reprezintă 75% din personalul din învățământul pre-universitar, în timp ce în sectorul energetic, bine remunerat, 81% dintre angajați sunt bărbați. Astfel de discrepanțe plasează România pe locul 25 din 28 în clasamentul care măsoară în Uniunea Europeană gradul de egalitate între femei și bărbați (EIGE, 2017).
Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen – A.L.E.G. a finalizat de curând implementarea unui proiect european cu titlul „Eliminarea stereotipurilor de gen din educație și consilierea vocațională – GenderEd”, implementat în paralel în 4 țări europene: România, Cipru, Italia și Lituania. Proiectul a elaborat un manual care combină teoria despre egalitatea pe piața muncii cu activități de învățare experiențială privind prejudecățile în alegerea meseriilor, care a fost utilizat la clasă cu 190 de elevi cu vârste între 13 și 16 ani, într-un modul educativ constând în minim 11 ore, predate de către cadre didactice special formate. Proiectul a format 83 de cadre didactice implicate în consilierea vocațională a elevilor, din Sibiu și din alte 10 județe. Atât manualul, cât și informații suplimentare despre proiectul Gender Ed se pot accesa pe www.aleg-romania.eu la secțiunea Proiecte.
Află mai multe
Abrudean AlexandraAlege-ți viitorul așa cum vrei tu – comunicat de presă

Mai Mult Decât Un Festival

on 9 octombrie 2018

Sibiul este orașul festivalurilor, însă chiar și asa, Festivalul Egalității de Gen este un altfel de eveniment. Cei care nu au reușit să ne întâlnească până acum ar trebui sa știe că este mai mult decât un festival – este o experiență care te ajută să crești.

festivalul egalitatii de gen

Prin concursuri, ateliere ca Biblioteca Vie, Teatru Forum și proiecții de film, participanții au ocazia să-și depășească stereotipurile despre femei și bărbați și să învețe relaționarea de la egal la egal.

Mobilizăm orașul, educăm tinerii prin activități interactive și aducem în față povești care inspiră și dau speranța pentru un viitor și relații fără violență.

Am îmbuteliat toată energia noastră, toate mesajele pozitive și entuziasmul echipei și voluntarilor A.L.E.G. și v-o trimitem la pachet, într-un video ce cuprinde cele mai importante momente ale Festivalului nostru.

Află mai multe
admin-alegMai Mult Decât Un Festival

Festivalul Egalității de Gen, editia a XIII-a, revine la Sibiu în 11-13 octombrie

on 13 septembrie 2018

Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen – A.L.E.G demontează stereotipurile de gen pentru al XIII-lea an consecutiv prin Festivalul Egalității de Gen, desfășurat în perioada 11-13 octombrie la Sibiu.

Tema anului 2018 este “Dialogul între GENerații”, între tineri și părinți, între oameni din medii și de vârste diferite, pentru a depăși neînțelegerile și temerile legate de ce este și ce nu este egalitatea de gen. A  fi egal nu înseamnă a fi la fel, ci a beneficia în mod egal de drepturi, de atenție, de resurse, de acces la decizii.
Stereotipurile sunt idei adânc înrădăcinate cu privire la rolul femeii și al bărbatului în societate și sunt moștenite din generație în generație. Pornind dialogul între generații, deschidem calea spre relații sănătoase și non-violență.
💬 Scopul principal: Educația adolescenților în privința egalităţii de gen. Schimbul de idei și lecții de viață, într-un spațiu nonformal, prin activități interactive.

💬 Efecte secundare: Reinterpretarea părerilor, regândirea valorilor și implicarea tinerilor în transformarea egalității de gen dintr-o lupta într-o realitate. Recunoașterea mai ușoară a stereotipurilor de gen și învățarea combaterii lor prin atitudini de toleranță zero față de violență.

💬 Efecte neașteptate: Provocare colectivă la creativitate și gândire critică. Munca în echipă.

Află mai multe
admin-alegFestivalul Egalității de Gen, editia a XIII-a, revine la Sibiu în 11-13 octombrie

Apel înscrieri GENDER ED: Combaterea stereotipurilor de gen în educație și consiliere vocațională

on 24 aprilie 2018

UPDATE 20.08.2018
Start înscrieri sesiune de formare, 5-6 octombrie, Sibiu. 
Proiectul Gender-Ed: combaterea stereotipurilor de gen  în educație și consiliere vocațională va desfășura ultima sesiune de formare a consilierilor școlari și a cadrelor didactice în perioada 5-6 octombrie, la Sibiu. 
Persoanele interesate de participare sunt rugate să completeze până pe 21 septembrie formularul de înscriere disponibil aici , urmând ca noi să revenim cu informații legate de programul proiectului și de locația exactă a sesiunilor de formare. În funcție de numărul de locuri disponibile și de motivația participantului, ne rezervăm dreptul de a selecta persoanele prezente la curs. Rezultatele procesului de selecție vor fi comunicate până la data de 28 septembrie.

Sesiunile de formare vor avea o durată de 18 ore de curs, iar A.L.E.G. se angajează în a asigura masa și materialele necesare participanților din Sibiu. Pentru această serie, participanților nu le sunt asigurate costurile legate de cazare/transport.
La finalul cursului toți participanții vor primi diplome sau alte documente justificative.
Pentru mai multe detalii ne puteți contacta pe email la aleg_romania@yahoo.com

Află mai multe
admin-alegApel înscrieri GENDER ED: Combaterea stereotipurilor de gen în educație și consiliere vocațională