loreta isac

All posts tagged loreta isac

Haide să ne (re)vedem la Pop-up Shop Nalu / Printoteca Lipscani, în perioada 25 februarie – 7 martie

on 25 februarie 2020

Începând de astăzi, până în 7 martie, #ȘiEuReușesc (proiect al Asociației A.L.E.G.) face echipă cu NALU (și ilustratoarea Loreta) și te invită la Pop-up Shop Nalu / Printoteca Lipscani.

Iar joi, 27.02.2020, între orele 17:00 și 20:00, echipa noastră, alături de  NALU, te invită la Printoteca Lipscani să bem un pahar de prosecco și vorbim despre visurile noastre. Credem că aceasta este o ocazie bună să ne (re)vedem și tare ne-am bucura să vii și tu! 

De la Printoteca poți achiziționa The DREAM Bodysuit, un produs care celebrează puterea femeilor de a crede în forțele proprii și de a-și urma visul, dar și tricouri cu emblema #ȘiEuReușesc sau broșele care simbolizează că suntem #CurajoaseÎmpreună. Toate profiturile obținute din vânzări ne vor ajuta să consolidăm comunitățile #ȘiEuReușesc existente sau să dăm startul unor comunități noi. Mai multe detalii despre activitatea noastră poți accesa aici: https://sieureusesc.ro/

#ȘiEuReușesc este un mesaj simplu pe care ni-l spunem fiecare dintre noi. Dar când vine vorba despre femeile aflate în relații abuzive, speranța într-un viitor mai bun este întunecată de condițiile grele în care supraviețuiesc. Din momentul în care își poate spune Si eu reusesc, o victimă a violenței face un prim pas spre a deveni o învingătoare.

NALU a decis să se implice în susținerea victimelor violenței domestice și s-a alăturat misiunii noastre, dând naștere la The DREAM Bodysuit, un produs care celebrează puterea femeilor de a crede în forțele proprii și de a-și urma visul.

Ilustratoarea Loreta acceptat propunerea de a aduce la viață mesajul campaniei și a donat ilustrația Follow that Dream care va fi printată pe The BASIC Bodysuit.

Toate profiturile obținute din vânzarea The DREAM Bodysuit, cât și a pachetelor #SiEuReusesc pe care le veți găsi în cadrul pop-up shop-ului, sunt redirecționate către asociația A.L.E.G.

Pop-up Shop-ul NALU @ Printoteca poate fi vizitat în perioada 25.02 – 07.03. Vă aștepăm cu surprize!

Află mai multe
Abrudean AlexandraHaide să ne (re)vedem la Pop-up Shop Nalu / Printoteca Lipscani, în perioada 25 februarie – 7 martie