dream fighters

All posts tagged dream fighters

Alege-ți viitorul așa cum vrei tu – comunicat de presă

on 27 iunie 2019
Băieții și fetele ar trebui să aibă libertatea de a-și alege ei cel mai potrivit drum în carieră, ghidați fiind pe baza aptitudinilor spre meserii de viitor. Dar, de multe ori, deciziile se iau la presiunea familiei și școlii și sunt marcate de prejudecăți despre ce e o meserie de femei sau de bărbați. Așa se face că în România, femeile predomină încă în sectoarele prost plătite: spre exemplu, ele reprezintă 75% din personalul din învățământul pre-universitar, în timp ce în sectorul energetic, bine remunerat, 81% dintre angajați sunt bărbați. Astfel de discrepanțe plasează România pe locul 25 din 28 în clasamentul care măsoară în Uniunea Europeană gradul de egalitate între femei și bărbați (EIGE, 2017).
Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen – A.L.E.G. a finalizat de curând implementarea unui proiect european cu titlul „Eliminarea stereotipurilor de gen din educație și consilierea vocațională – GenderEd”, implementat în paralel în 4 țări europene: România, Cipru, Italia și Lituania. Proiectul a elaborat un manual care combină teoria despre egalitatea pe piața muncii cu activități de învățare experiențială privind prejudecățile în alegerea meseriilor, care a fost utilizat la clasă cu 190 de elevi cu vârste între 13 și 16 ani, într-un modul educativ constând în minim 11 ore, predate de către cadre didactice special formate. Proiectul a format 83 de cadre didactice implicate în consilierea vocațională a elevilor, din Sibiu și din alte 10 județe. Atât manualul, cât și informații suplimentare despre proiectul Gender Ed se pot accesa pe www.aleg-romania.eu la secțiunea Proiecte.
Află mai multe
Abrudean AlexandraAlege-ți viitorul așa cum vrei tu – comunicat de presă

Dream Fighters! Descoperă noul joc despre evaluarea deciziilor în carieră ce poate fi descărcat chiar de pe telefon!

on 10 ianuarie 2019

Ai avut vreodată un vis, în care ai crezut din tot sufletul, despre cum vei fii tu în viitor ? Dacă da, înseamnă că ai multe lucruri în comun cu Cristi, Elena, Andy și Maria, personajele din jocul Dream Fighters, ce acum au nevoie de ajutorul tău pentru a depăși orice obstacol aflat în calea succesului lor profesional!

Jocul se adresează oricărei persoane cu vârsta peste 13 ani. 🚶‍♂️🚶‍♀️

📱IoS sau Android? Descarcă gratuit din Apple Store/Google play noul joc Dream Fighters, selectează limba română și începe distracția! 🎉

Aplicație dezvoltată în cadrul proiectului GenderEd -combaterea stereotipurilor de gen în educație și consiliere vocațională. #GenderEd

Află mai multe
Abrudean AlexandraDream Fighters! Descoperă noul joc despre evaluarea deciziilor în carieră ce poate fi descărcat chiar de pe telefon!