aleg

All posts tagged aleg

Descoperă evenimentele din cadrul Forumului Învingătoarelor 2020

on 4 decembrie 2020

 

Între 25 și 27 noiembrie a avut loc, online, Forumul Învingătoarelor 2020. Am vorbit despre comunitățile locale deja existente la București, Sibiu, Brașov, Satu Mare și Cluj Napoca, despre eforturile de replicare ale acestui model de rețele în Republica Moldova, dar și despre cum femeile care se pregătesc să facă față unei crize economice pot accesa diferite instrumente de capacitare financiară. 

Comunitățile învingătoarelor sunt acum necesare, poate mai mult decât înainte, pentru că pandemia a agravat violența domestică prin izolarea multor femei alături de agresori, iar, drept urmare, îngreunarea accesului la serviciile de intervenție clasice a devenit o problemă. 

Forumul Învingătoarelor din România, la care au participat specialiști, dar și femei care au trecut peste violență și pot să ofere acum suport altor femei, ne-a oferit ocazia să lărgim cercul solidarității, rămânând curajoase împreună și în perioada pandemiei. Anul acesta a venit și cu un avantaj al online-ului, atelierele din cadrul forumului fiind disponibile pentru vizualizare oricând. Ele pot fi accesate pe pagina de Facebook Și Eu Reușesc, dând click pe acest link. 


Ziua 1 – despre comunitățile Și Eu Reușesc în România și în Moldova 

Comunitățile Si Eu Reușesc sunt un spațiu în care femeile comunică în siguranță și se ajută una pe alta, cu îndrumare din partea unor profesioniști specializați în combaterea violenței domestice. Vedeam situații dramatice și prea puține exemple de femei care au reușit și acum duc o viață liniștită. Poveștile învingătoarelor transmit speranță, ele fiind temelia acestei rețele. 

Dacă la prima ediție a Forumului Învingătoarelor am organizat un grup de 50 de femei din toată țara, acum Rețeaua învingătoarelor numără peste 200 de membre. Comunitățile #ȘiEuReușesc sunt gestionate de Asociația A.L.E.G. și parteneri locali cu experiență  (Pas Alternativ de la Brașov, Anais de la București, Gr.AB Satu Mare și noua comunitate #ȘiEuReușesc Cluj Napoca).

Considerăm expertiza învingătoarelor foarte importantă, ele fiind experte tocmai datorită poveștilor de viață ce le aparțin. Pentru a ajuta alte femei, acestea parcurg o serie de ateliere pentru dezvoltare personală, la finalul cărora sunt încurajate să se angajeze într-unul dintre următoarele roluri: ambasadoare, persoană resursă, soră mai mare.

Discuția a continuat punând accent pe impactul comunităților și despre cum ajungem și în Republica Moldova.  

Stela Serghiuță de la CSR BootIQ a stat de vorbă cu mai mult de jumătate din învingătoarele din comunitatea #ȘiEuReușesc București, dar și cu o parte din specialistele implicate în proiect și membrele echipei A.L.E.G. Bucuria noastră stă în momentele când ne uităm în urmă și ne sunt confirmate eforturile prin rezultatele pe care învingătoarele le certifică. Marea majoritate a femeilor cu care lucrăm devin mai pozitive, au mai multă încredere în propria lor persoană, au mai mult curaj, au încredere în ele și în comunitate, simțind o apartenență. Au declarat ba chiar că pot vorbi deschis despre experiențele lor și că pot conta pe cineva, un lucru greu de câștigat în urma experienței de abuz. 

Acestea susțin că au multe cunoștințe despre tipurile de violență, aspectele emoționale și psihologice ale violenței în familie, importanța planului de siguranță. Totodată au învățat despre limitele personale dar și ale celor care sunt dispusă să le ajute, cum să le stabilească, cum sa le respecte. Știu mai multe despre gestionarea situațiilor de conflict. 

Am explorat și cum în Republica Moldova organizațiile și-au propus să învețe ceva nou și despre cum ne-au invitat să derulăm un program de mentorat, lucrând cu aproximativ 10 organizații non-profit dedicate combaterii violenței domestice și cu o mână hotărâtă de învingătoare, campioane pozitive, explorând în același timp și rezultatele muncii depuse. 

“Este important că aceste femei care au participat în discuțiile organizate au devenit optimiste, mult mai interesate de legislația națională, de serviciile disponibile”, ne povestește Nighina Azizov, UN Women.  


Ziua 2 a continuat cu discuții despre intersecția dintre violența domestică și traficul de persoane, despre de ce e important ca femeile să se ajute una pe cealaltă și care este rolul psihologului și al grupurilor de sprijin.

Astfel am început cu o discuție mai integrantă între două domenii care trebuie să lucreze împreună: violența domestică și traficul de persoane, fenomene ce provoacă deseori dublă victimizare.  

Violența domestică are mai multe forme de manifestare (cele mai cunoscute sunt: sexuală, verbală, fizică, economică, emoțională) și se întâmplă în intimitatea unui cuplu, cel mai des agresorul fiind partenerul sau fostul partener. 

Traficul de persoane, pe de altă parte, implică crimă organizată, exploatare sexuală, prin munca sau sclavia erei moderne în care cei vinovați profită de pe urma controlului și exploatării altora. Mai mult, este și o formă de violență de gen, neputând să nu observăm faptul că, la nivel global, principalele victime sunt femeile și copiii. 

Statisticile ne arată legătura meschină dintre cele două fenomene. Anul trecut, dintre cele 798 de victime care au fost identificate în mod oficial (Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane), undeva la 95 au fost recrutate și exploatate de partener sau de soț, iar asta se întâmplă foarte des. 

“Mi-a rămas în minte o vizită de lucru în Austria de acum câțiva ani în care am văzut, într-o parcare în care munca sexuală era legală, în care erau multe fete românce, toate din aceleași zone, unele chiar verișoare, cum ele se aflau în exploatare. Dacă discutai cu ele, ar fi spus că aleg să facă lucrul acesta, însă, în același timp soții lor erau în mașini și le păzeau.”, povestește Ioana Bauer de la eLiberare. 

Ulterior am explorat împreună cu Alina Ursu cum comunitățile vulnerabile (ea lucrând cu astfel de comunități din județul Brașov) sunt mai expuse la violența domestică și traficul de persoane. „Experiența anilor de muncă în teren a dovedit că, acolo unde există vulnerabilitate, da, există și traficul de persoane și violență de toate felurile”, mărturisește ea.  Am vorbit și despre ce a funcționat pentru ea și cum putem transforma aceste intervenții chiar și în politici publice. 

Concluziile? Lipsa de coordonare ne face rău. Lipsa de implicare a tuturor vocilor ne dăunează, privându-ne de niște perspective importante. E important să renunțăm la prăpastia dintre noi și ei. 

Am continuat ziua cu explorarea importanței puterii femeilor de a se ajuta una pe cealaltă, dar și de nevoile la care lucrăm împreună, o comunitate care devine din ce în ce mai solidă și la ce putem construi împreună. #ȘiEuReușesc pune la dispoziția femeilor care au nevoie de sprijin mai multe tipuri de servicii: de la asistență psihologică, juridică, financiară, la grupuri de Facebook confidențiale. Însă, pentru a reuși să învingem violența, unele procese necesită timp. În comunitățile #ȘiEuReușesc ne asigurăm că avem grijă să ajutăm pas cu pas, tocmai pentru că știm  că este un proces dificil, de la primul telefon, primul mesaj, până când sunt în siguranță din toate punctele de vedere. 

Ultima discuție a serii a fost despre importanța psihologului și a grupurile de suport sau sprijin și cum acestea oferă un cadru de întâlnire învingătoarelor violenței, un spațiu sigur unde au posibilitatea de a-și împărtăși temerile și grijile cu alte persoane cu experiențe de viață similare.

“Grupul poate fi acel loc în care ne putem da frâu emoțiilor, trăirilor ce adună laolaltă femei care au povești similare, în cazul nostru femei care au trecut prin violența domestică sau vor să iasă din relație, dar și un spațiu sigur și confidențial.”, spune Eniko Gall, psihologul asociației A.L.E.G..


Ziua 3 a continuat cu explorarea fenomenului de abuz financiar, aplicația Bright Sky și o rezoluție a învingătoarelor pe 2020. 

În momentul în care o femeie realizează că se află într-o relație abuzivă și decide să plece, adesea prima îngrijorare care apare este cea financiară. Pe parcursul relației partenerul exercită control asupra partenerei: îi interzice angajarea, o exclude din deciziile legate de bani, o ia la răspundere pentru fiecare sumă cheltuită și îi transmite ideea că nu este bună de nimic fără sprijinul lui. Astfel, femeile ajung să-și piardă încrederea în propriile capacități și nu mai au siguranța de sine să încerce și să creadă că pot face ceva.

“Nu au banii lor, cardul este în posesia lui, banii nu sunt la comun, lista de cumpărături este strictă și trebuie justificată sau chiar cazuri în care nu a fost lăsată să lucreze din cauza geloziei”, amintește psiholog Eniko Gall din experiența ei de lucru cu învingătoare care au trecut prin experiența abuzului economic. “Atelierele pe care le-am ținut femeilor din rețea le-au ajutat să realizeze că ceea ce simt ele este o formă de abuz”. 

Discuția despre Aplicația Bright Sky RO a acompaniat minunat forumul, oferind un instrument ușor de folosit de femeile ce se află într-o situație de abuz. Bright Sky RO este o aplicație mobilă gratuită, lansată de Fundația Vodafone România cu scopul de a oferi asistență și sprijin specializat victimelor violenței domestice, sau celor îngrijorați de siguranța cuiva cunoscut sau a unui membru al familiei. Aplicația oferă:

  • Chestionare de evaluare a gradului de siguranță al relației
  • Un jurnal confidențial pentru documentarea semnelor abuzului domestic în format text, poză, video sau audio. Informațiile din jurnal nu vor fi niciodată stocate pe telefon
  • Resurse, instrumente și informații pe tema violenței domestice, hărțuirii și abuzului sexual
  • Un ghid de siguranță online, cu sfaturi care pot ajuta la creșterea nivelului de securitate în mediul online
  • Date de contact ale serviciilor specializate în sprijinirea victimelor violenței de gen

Pe final rezoluția învingătoarelor ne-a oferit un spațiu de speranță colectivă, suroritate și putere comună. Discuția e greu de pus în cuvinte, dar înregistrarea este încă disponibilă pe Facebook, alături de toate celelalte, iar noi nu putem decât să vă invităm să le urmăriți, păstrați, dați mai departe. Comunitățile Și Eu Reușesc sunt deschise, iar noi suntem aici pentru a ajuta orice femeie să facă trecerea de la victimă la învingătoare.

Pentru mai multe detalii ne puteți trimite un mesaj pe email la adresa contact@sieureusesc.ro sau pe pagina de Facebook. 


Programul #ȘiEuReușesc este derulat în România de către Asociația A.L.E.G. și adaptează un model al Fundației Ana Bella din Spania, cu sprijinul Ashoka România. Partenerii locali la acest moment sunt Asociatia Pas Alternativ, Asociația ANAISComunitatea Și Eu Reușesc Cluj NapocaGRAB- GRup de suport pentru femei ABuzate- Satu Mare.

Forumul Învingătoarelor (III) a fost un proiect organizat de Asociația A.L.E.G. (www.aleg-romania.eu) susținut prin Fondul IKEA pentru Egalitate de Gen, finanțat de IKEA Romania și gestionat de Fundația Comunitară București, dar și de Fundația Vodafone Romania. Parteneri ai evenimentului sunt Ashoka România și Chapter4Romania. 

Elementele de design grafic ale acestui eveniment au fost realizate de Bonnie & Clyde Advertising Studio.

Acest articol a fost realizat de Alexandra Caraman, din partea Ashoka, România. 

 

 

Află mai multe
Abrudean AlexandraDescoperă evenimentele din cadrul Forumului Învingătoarelor 2020

Forumul Învingătoarelor Ediția III | 2020

on 17 noiembrie 2020

 

Forumul Învingătoarelor 2020
Curajoase împreună și în pandemie


Pandemia a agravat violența domestică prin izolarea multor femei alături de agresori și îngreunarea accesului la serviciile de intervenție clasice. Se dovedesc cu atât mai valoroase comunitățile învingătoarelor – comunitățile #SiEuReusesc, în care femeile comunică în siguranță și se ajută una pe alta, cu îndrumare din partea unor profesioniști specializați în combaterea violenței domestice, care oferă acces la asistență psiho-socială și juridică.

La Forumul Învingătoarelor 2020 ce se desfăsoară online în perioada 25-27 noiembrie vom prezenta comunitățile locale existente la București, Sibiu, Brașov, Satu Mare și Cluj-Napoca, gestionate de asociația A.L.E.G. și parteneri locali cu experiență. Vom vorbi despre impactul pe care l-am avut până în prezent, despre eforturile de a replica acest model în Republica Moldova cu sprijinul UN Women Moldova, al Coaliției O Viață fără Violență și al Ambasadei Suediei, dar și despre noi activități de capacitare financiară prin care femeile se pregătesc să facă față crizei economice.

Violența domestică face parte dintr-un fenomen mai larg al violenței împotriva femeilor, cu rădăcini adânc înfipte în sexism, peste care adesea se suprapun și în alte forme de discriminare cum ar fi cea etnică. Alături de Ioana Bauer de la organizația eLiberare și de Alina Ursu, învingătoare din comunitatea #ȘiEuReușesc Brașov, vom discuta în a doua zi a Forumului despre cum abuzul în cuplu se împletește uneori cu exploatarea și crima organizată și despre curajul femeilor care au ieșit nu doar din relații abuzive, dar și din mâinile unor traficanți.

Evenimentul va putea fi urmărit live pe pagina de Facebook SiEuReusesc, iar persoanele interesate vor afla ce oferă programul și de ce ajută să te alături unei astfel de comunități dacă te-ai confruntat cu violența. Cei care doresc să susțină comunitățile SiEuReusesc vor putea afla care sunt nevoile stringente din perspectiva învingătoarelor violenței, experte prin experiență.

PROGRAMUL ACTIVITĂȚILOR:

𝐌𝐢𝐞𝐫𝐜𝐮𝐫𝐢 | 𝟐𝟓 𝐍𝐨𝐢𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞

18.00 – 19.15 | Comunitățile #SiEuReusesc din România

19.30 – 20.00 | Impactul #SiEuReusesc în Republica Moldova

𝐉𝐨𝐢 | 𝟐𝟔 𝐍𝐨𝐢𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞

16.00 – 16.50 | Violența domestică și traficul de persoane – vulnerabilități intersectate

17.00 – 17.50 | De ce e important ca femeile să se ajute una pe cealaltă?

18.00 – 19.00 | Rolul psihologului și al grupurilor de sprijin

𝐕𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢 | 𝟐𝟕 𝐍𝐨𝐢𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞

16.00 – 16.45 | Independența financiară. Perspective pentru viitor.

17.00 -17.30 | Aplicația Bright Sky RO: importanța accesului la servicii de suport

18.00 -19.30 | Rezoluția învingătoarelor în 2020


Ediția din acest an se realizează cu sprijinul financiar al Fondului IKEA pentru Egalitate de Gen, gestionat de Fundația Comunitară București, al Fundației Vodafone Romania și în parteneriat cu Ashoka România și Chapter4 Romania


Programul #ȘiEuReușesc este derulat în România de către Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen (A.L.E.G.) iar partenerii locali la acest moment sunt Asociația Pas Alternativ (Brașov), Asociația ANAIS (București), Comunitatea #ȘiEuReușesc Cluj, Grup de Sprijin pentru Femei Abuzate – GR.AB (Satu Mare).


Află mai multe
Abrudean AlexandraForumul Învingătoarelor Ediția III | 2020

Sieureusesc.ro: ajută și alte femei să învingă violența domestică!

on 26 noiembrie 2018

Pentru prima oară, femeile care se confruntă cu violența domestică sunt puse în legătură cu femeile care au reușit să depășească o situație de abuz prin intermediul unei platforme online: sieureusesc.ro. Platforma are la bază exemplul personal al celor care au reușit, solidarizarea cu femeile captive încă în cercul violenței și contribuția la ajutorarea acestora din urmă.

“Se transmite din generație în generație că rolul femeii e să se sacrifice. Asta credeam și eu până am întâlnit psihologul specializat în violența domestică”, povestește Simona, care acum duce o viață liniștită, deși se află în scaun cu rotile ca urmare a abuzurilor suferite. „Credeam că violența înseamnă doar coaste rupte până când cineva mi-a pus în față lista formelor de abuz”, spune Loredana Kaschovits. “Am trecut prin două relații abuzive. Dar am ieșit cu bine”, povestește Ela. Toate aceste femei au reuşit să îşi transforme viața, iar acum vor să ajute alte femei aflate în situația în care au fost și ele mai demult.

Ca prim pas, invităm pe noua platformă cât mai multe femei care au depășit o situație de abuz să-și spună povestea despre cine și ce le-a ajutat. O pot face în format video, audio sau text. În plus, există opțiunea „Mă implic” pentru toți cei care vor să ajute femeile care se confruntă cu violența domestică, indiferent dacă sunt specialiști, contribuitori sau voluntari.

Află mai multe
Abrudean AlexandraSieureusesc.ro: ajută și alte femei să învingă violența domestică!

Mai Mult Decât Un Festival

on 9 octombrie 2018

Sibiul este orașul festivalurilor, însă chiar și asa, Festivalul Egalității de Gen este un altfel de eveniment. Cei care nu au reușit să ne întâlnească până acum ar trebui sa știe că este mai mult decât un festival – este o experiență care te ajută să crești.

festivalul egalitatii de gen

Prin concursuri, ateliere ca Biblioteca Vie, Teatru Forum și proiecții de film, participanții au ocazia să-și depășească stereotipurile despre femei și bărbați și să învețe relaționarea de la egal la egal.

Mobilizăm orașul, educăm tinerii prin activități interactive și aducem în față povești care inspiră și dau speranța pentru un viitor și relații fără violență.

Am îmbuteliat toată energia noastră, toate mesajele pozitive și entuziasmul echipei și voluntarilor A.L.E.G. și v-o trimitem la pachet, într-un video ce cuprinde cele mai importante momente ale Festivalului nostru.

Află mai multe
admin-alegMai Mult Decât Un Festival

Maraton Sibiu 2018: Vorbesc cu copilul meu despre abuz

on 22 februarie 2018

Proiectul nostru de anul acesta are ca obiectiv principal informarea părinților și a cadrelor didactice despre formele de abuz ce îi pot afecta pe copii sau pe adolescenți.
Haideți să demontăm împreună mitul conform căruia dacă nu se vorbește despre asta, nu se întâmplă. Statisticile recente arată că, zilnic, 6 copii sunt abuzați sexual în România. 1 din 6 băieți și 1 din 4 fete se vor confrunta cu o formă de abuz sexual până la vârsta de 18 ani. Dincolo de statistici, problema o cunoaștem și din poveștile care ni se încredințează în camera „albastră” de consiliere psihologică, printre lacrimi de frustrare și neputință.

Află mai multe
admin-alegMaraton Sibiu 2018: Vorbesc cu copilul meu despre abuz

A.L.E.G. să spun NU violenței!

on 20 februarie 2018

Știați că doar în 2017?
* au fost raportate un număr de 20.531 de fapte de loviri și alte violențe comise între membrii familiei, conform statisticilor Inspectoratului General al Poliției Române
* au fost raportate 181 de violuri, 44 de agresiuni sexuale, 108 de acte sexuale cu minor și 84 de omoruri, cele mai multe victime fiind fete minore.
* 46 de femei, 26 de bărbați și 12 copii (6 fete și 6 băieți) și-au pierdut viața în urma violențelor comise asupra lor de foști sau actuali parteneri sau alți membri ai familiei.

Află mai multe
admin-alegA.L.E.G. să spun NU violenței!

Cum combatem prezumția de vinovăție a victimei?

on 12 aprilie 2016

comunicat de presa12.04.2016

Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen- A.L.E.G. derulează de peste 10 ani servicii de suport pentru victimele violenței domestice, iar din 2014 a adaptat bune practici din Islanda pentru a integra în serviciile furnizate si asistență specializată integrată pentru victimele violenței sexuale, cu sprijinul financiar al granturilor SEE 2009 – 2014 în cadrul Fondului ONG în România. Dintre cele 115 persoane care au beneficiat în 2015 de serviciile A.L.E.G. foarte multe victime ale unei forme de violență sexuală au povestit experiențe de re-traumatizare atunci când au depus plângere. Prezumția de nevinovăție este atât de distorsionat înțeleasă de autorități încât ajunge să se traducă în multe cazuri prin prezumția de vinovăție a victimei. Personalul din poliție și din justiție nu beneficiază în România de formare adecvată cu privire la victimizarea secundară, la efectele violenței sexuale și sindromul de stress post-traumatic, așa că victimele sunt blamate că nu dau suficiente detalii, lipsite de asistență psihologică și juridică și ajung să își repete (și să își retrăiască) în medie de 9 ori povestea.

Află mai multe
admin-alegCum combatem prezumția de vinovăție a victimei?

Violenta de gen te priveste! serial de benzi desenate

on 2 noiembrie 2015

Benzile desenate reunite sub titlul „Violenta de gen te priveste!” au fost realizate in cadrul celei de a X-a ediții a Festivalului Egalității de Gen „Sibiu, oraș gender friendly” 2015, o campanie de conștientizare desfășurată anual de A.L.E.G. și adresată în special tinerilor. Pot fi folosite cu succes pentru a exemplifica tinerilor diferitele tipuri de violență cu care femeile se confruntă cel mai des și situațiile în care ele apar.

Află mai multe
admin-alegViolenta de gen te priveste! serial de benzi desenate