Blog

Fundația Vodafone sprijină extinderea și consolidarea programului #SiEuReusesc

on 1 octombrie 2020

Una din trei femei se confruntă cu violență fizică sau sexuală, dar numai 2% dintre victime accesează servicii specializate (conform FRA, 2015). Massmedia prezintă rar exemple de femei care au reuşit să depăşească violenţa domestică, aşa că multe victime rabdă în tăcere, convinse că sunt singure și neputincioase.

Din experiența centrului de consiliere care funcționează la A.L.E.G. de peste 15 ani, știm că femeilor care apelează la serviciile de stat li se cer dovezi care să confirme violența, iar traseul instituțional este adesea derutant și descurajant. Dacă își retrag plângerea și se întorc la agresor (lucru frecvent în procesul de eliberare de violența domestică, având în vedere specificul acesteia), sunt blamate și le scad și mai mult șansele de a fi luate în serios la o nouă încercare.

#SiEuReusesc vine să construiască o alternativă prietenoasă și flexibilă de suport pe termen lung, esențial în procesul de eliberare de violență, atât pentru a pune capăt unei relații abuzive, cât și pentru a depăși traumele și a câștiga autonomie din toate punctele de vedere. Programul se bazează pe solidaritate și pune în contact femeile care au depășit o situație de abuz cu cele care se află încă pe drumul eliberării de violență, facilitând schimbul de informații și ajutor practic prin grupurile online, dar și experiențe transformatoare prin intermediul grupului de sprijin, în care femeile care au depășit violența vor deveni persoane resursă, și al atelierelor de dezvoltare personală.

În perioada 2020 – 2021 ne propunem să construim o comunitate nouă de suport și să introducem ateliere de dezvoltare personală pentru învingătoare care se implică in comunități existente, consolidând rețeaua națională de suport de la egal la egal în violența domestică. Vom dezvolta #ȘiEuReușesc Cluj Napoca, comunitate de suport pentru femeile care încă se confruntă cu o relație abuzivă și nu văd o scăpare, dar și pentru femeile care au nevoie să prelucreze trauma suferită în trecut și să împărtășească din experiența lor. Aici vom pune bazele unui grup de sprijin psihologic, vom forma un grup online al învingătoarelor, ce vor deveni resurse de depășire a violenței pentru victime în aceste zone ale țării. Vom continua și consolidarea comunităților deja existente în Sibiu, Brașov, București și Satu Mare, cu sprijinul partenerilor la nivel local (Asociatia Pas AlternativGRAB- GRup de suport pentru femei ABuzate- Satu Mare).

Proiectul Extinderea și consolidarea programului#ȘiEuReușesc este finantat de Fundatia Vodafone Romania, prin intermediul Fondului Pentru Fapte Bune. Află mai multe detalii aici: https://finantare.fundatia-vodafone.ro/.

 

 

 

Abrudean AlexandraFundația Vodafone sprijină extinderea și consolidarea programului #SiEuReusesc

Participă la conversație