Blog

#SiEuReusesc – comunitatea învingătoarelor din București, anul II de proiect

on 6 iulie 2020

Ani de zile nu am spus niciodată, nimănui, ce temeri am. Mi-am făcut griji că că nimeni nu o să mă înțeleagă, că există încă prejudecăți. Mai apoi am aflat despre programul #ȘiEuReușesc și m-am gândit că pot să fiu ajutată de alte femei care au trecut prin experiențe similare cu a mea. M-am gândit că ele mă pot sprijini fără a mă judeca. Am găsit aici o oportunitate de a mă implica, de a mă înțelege pe mine și pe alte femei, de a lăsa trecutul în urmă. Parcă inima mea s-a trezit la viață. Acum suntem surori. Și, când lumea devine apăsătoare, ne avem una pe cealaltă – ne povestește Elena, una dintre învingătoarele care a participat la atelierele de dezvoltare personală de anul trecut și continuă să ajute alte femei în prezent, în cadrul comunității #ȘiEuReușesc București .

Proiectul #ȘiEuReușesc comunitatea învingătoarelor din București, implementat de Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen (A.L.E.G.) în parteneriat cu Asociația ANAIS se bucură și în 2020 de sprijin financiar prin Fondul IKEA pentru Egalitate de gen, dezvoltat de Fundația Comunitară București și susținut de IKEA România. Anul trecut, în cadrul proiectului au fost organizate ateliere de dezvoltare personală pentru învingătoarele violenței, ateliere pentru copii în scopul înțelegerii emoțiilor și relaționării sănătoase, campanii media ce au adus în spațiul public poveștile învingătoarelor violenței, întâlniri cu specialiști pentru intervenții îmbunătățite în cazurile de violență domestică.

În 2020 continuăm să creștem autonomia și solidaritatea în rețele de suport de la egal la egal pentru femeile și copiii afectați de violența domestică. Comunitatea #ȘiEuReușesc București pune în contact femeile care au depășit o situație de abuz cu cele care se află încă pe drumul eliberării de violență, facilitând schimbul de informații și ajutor practic prin grupurile online, dar și experiențe transformatoare prin intermediul grupurilor de sprijin.

Pandemia de COVID – 19 ne-a arătat și mai clar ce mare nevoie avem de comunități de suport pentru femeile care se confruntă cu violența. Am continuat să oferim servicii de informare și consiliere psihologică și juridică online și telefonic persoanelor care se confruntă cu violența partenerului, dar și să implicăm învingătoarele violenței prin rețeaua cu același nume în ajutorarea altor femei și crearea de resurse utile. Întâlnirile cu specialiștii au devenit încă din timpul pandemiei un eveniment săptămânal cu titlul “Aleg să vorbesc”, ce are loc LIVE pe pagina de Facebook A.L.E.G./ȘiEuReușesc în fiecare marți, de la ora 18:30. Tematica este diversă și are la bază nevoile din comunitate: de la cum evităm panica, la cum construim reziliență și oportunități economice pentru femei. Înregistrările pot fi urmărite aici.

În luna mai am lansat grupul psiho-educațioal “#ȘiEuReușesc relații sănătoase”, coordonat de psiholog Cătălina David. Se oferă un set de 10 întâlniri online, cu scopul de a ajuta participantele să fie bine cu ele însele pentru a fi bine și în relațiile cu ceilalți – partener, copii, părinți etc. Participantele au ocazia de a învăța să recunoască din timp semnele unei relații nesănătoase, dar și să facă pace cu propria persoană atunci când tocmai s-au eliberat de abuz. Fiecare sesiune este rezumată într-un material video publicat pe pagina de Facebook Și Eu Reușesc.

Asociația ANAIS, partenera la nivel local a proiectului, pune la dispoziție femeilor care au trecut printr-un abuz servicii de consiliere psihologică și juridică în mod gratuit. În același timp, continua să ofere acces în grupul de sprijin deja existent, integrând învingătoarele formate ca persoană resursă în cadrul atelierelor #ȘiEuReușesc de anul trecut și se implică în supervizarea învingătoarelor care ajută alte femei.

Pe baza experienței de până acum în inițierea comunităților Și Eu Reușesc, am realizat un ghid care include descrierea procesului de dezvoltare personală dedicat învingătoarelor violenței pentru a învăța cum să ajute alte femei într-un mod eficace și fără a se pune în pericol. Ghidul poate fi descărcat de aici. Pentru mai multe materiale de suport, vă invităm să alăturați comunității noastre aici.

Experiența din România în dezvoltarea programului Și Eu Reușesc a fost de interes pentru UN Women Moldova, cu care am început un parteneriat prin care oferim mentorat organizațiilor neguvernamentale din Republica Moldova și campioanelor pozitive implicate în capacitarea femeilor care se confruntă cu violența domestică. Programul beneficiază de finanțare din partea Ambasadei Suediei și susținere din partea Coaliției Naționale “O viață fără violență”.

Pentru a fi în siguranță, anul acesta, Forumul Învingătoarelor din România – evenimentul anual care aduce laolaltă învingătoarele violenței – se va muta online și va oferi ocazia de a împărtăși experiențele de solidaritate și reziliență chiar și pe timp de criză din comunitățile învingătoarelor. În toamnă, noi învingătoare care doresc să se alăture comunității Și Eu Reușesc București vor avea ocazia să parcurgă seria de patru ateliere de dezvoltare personală. Și pentru că pandemia afectează locurile de muncă și veniturile multor femei, ne specializăm în metoda Banometru și vom integra educația financiară în procesul de formare, astfel încât învingătoarele să poată ajuta alte femei să-și gestioneze mai bine bugetul personal și să aibă parte și de susținere economică în drumul lor spre autonomie.


*#ȘiEuReușesc Comunitatea București este un proiect organizat de A.L.E.G. (www.aleg-romania.eu) susținut prin Fondul IKEA pentru Egalitate de Gen, finanțat de IKEA România și gestionat de Fundația Comunitară București.

Abrudean Alexandra#SiEuReusesc – comunitatea învingătoarelor din București, anul II de proiect

Postări similare

Aruncă o privire la aceste postări

Participă la conversație