A.L.E.G. Helpline:

0753 893 531

Program: L-V: 09-18

In caz de urgenta

sunati la

POLITIE 112

 

CONSILIERE ONLINE

Festivalul Egalității de Gen sau despre gustul minunat al demnității și libertății

creat in: 15.10.2018 | autor: admin | categorie: Stiri

Print pagePDF pageEmail page

 

 

Cea de-a XIII- a ediție a Festivalului Egalității de Gen s-a desfășurat la Sibiu între 11 și 13 octombrie și a însumat energia a peste 35 de voluntari, lecții de viață aduse de invitați de seamă din România – autori ca Mihaela Miroiu și Andreea Paul, oameni de cultură ca Dan Perjovschi, și a animat orașul prin multitudinea de activități adresate unui public divers, de la  profesorii consilieri școlari la elevii de liceu și studenții ULB Sibiu, specializarea Jurnalism.

 

Prin acțiuni stradale, piese de teatru și workshopuri interactive ca Biblioteca Vie, festivalul a provocat participanții la dialog între GENerații și a transformat educația și eliberarea de stereotipurile de gen într-o poveste personală, a fiecăruia dintre noi. “Festivalul A.L.E.G. sau despre gustul minunat al demnității și libertății. Unde altundeva decât în Normalstadt?” scria pe pagina sa de Facebook Mihaela Miroiu cu referire la Sibiu, sâmbătă seara după ce a participat la lansarea cărții Forța civică a femeilor și la atelierul  Biblioteca Vie, unde a putut fi împrumutată drept carte vie de cei peste 100 de participanți, în special tineri.

 

📎 Atmosfera deschisă și plină de entuziasm a caracterizat fiecare activitate, chiar dacă multe dintre ele au atins subiecte foarte serioase, cum a fost în cazul proiecției de film „Ți-am spus că am fost abuzată?”, găzduită de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională pentru 60 de profesori consilieri școlari, sau dezbaterile despre actul jurnalistic între senzațional și responsabil cu studenții de la Facultatea de Științe Socio-Umane, pe tema cazurilor de violență domestică și abuz sexual relatate de mass-media.

 

📎 Creativitatea a luat cu asalt grupul de tineri voluntari de liceu, îndrumați de artistul Dan Perjosvchi, care i-a ghidat cum să transpună vizual mesajele Festivalului în imagini și cuvinte cheie la Ziarul Orizontal de lângă Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu. La aceeași atitudine jucăușă și la inspirație s-a făcut apel când a fost vorba de încurajarea elevilor de a aduce preconcepțiile despre feminin și masculin cu care se lovesc zilnic sub forma unor MEME-uri, într-un concurs online soldat cu premii și zâmbete. Pagina de Facebook a Festivalului a fost animată de mai multe competiții online, poze și detalii despre fiecare activitate în parte.

 

📎 Teatrul Forum și Biblioteca Vie au întregit agenda propusă de Festivalul organizat de A.L.E.G. și au contribuit la succesul evenimentului caracterizat prin dialog și împărtășire de experiențe. Vineri seara, teatrul Gong a devenit o scenă pentru liceenii preocupați de alegerile pe care le fac în privința profilului de studiu și a viitoarei profesii, dar și pentru părinții lor. Și unii și alții au urcat pe scenă pentru a propune soluții care să ducă la un deznodământ fericit.

 

Peste 100 de participanți s-au bucurat sâmbătă seara la Librăria Habitus de deschiderea unor invitați precum Andreea Paul (scriitoare), Daniela Palade Teodorescu (redactor-șef revista Cariere și timp de 19 ani redactor-șef al revistei Avantaje), Daniela Drăghici (activistă pentru sănătatea reproducerii de peste 35 de ani), Raluca Chișu (fondatoarea centrelor de recuperare pediatrică KinetoBebe), Dan Perjovschi (artist care a expus în principalele muzee de artă contemporană ale lumii). Ei și-au împărtășit istoriile personale și motivația eforturilor de a face o lume mai bună pentru generațiile viitoare. Despre cum își aduc aportul la schimbarea stereotipurilor de gen prin munca lor zilnică au povestit și Dan Câmpean (educator), Adrian Beu (psiholog) Elena Ucenic (medic obstetrică-ginecologie), Camelia Proca (președinte A.L.E.G.), Dan Perjovschi (artist internațional), Claudia Bălan (instructor Tineri pentru Tineri), Loredana Kaschovits (antreprenoare și fondatoare Luthelo).

 

Festivalul a găzduit cu succes și lansarea cărții “Forța Civică a femeilor”, al cărei mesaj vine în completarea “Dialogului intre generații” cu 100 de povești ale femeilor care s-au implicat în activități civice. În cel de-al treilea volum, autoarea Andreea Paul s-a lăsat inspirată de  „conștiința feminină trează, care nu dă niciodată vina pe soartă, sărăcie sau guvern, ci caută să genereze schimbarea pornind din interior și construind treptat o lume mai bună. Fiecare poveste a acestor femei este un exemplu de succes obținut prin eforturi susținute și dorința fermă de a realiza ceva pentru ele, pentru cei apropiați lor și, mai presus de orice, pentru comunitate.”

 

Festivalul Egalității de Gen 2018, a fost o acțiune finanțată de #ÎNSTAREDEBINE – program dezvoltat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, cu sprijinul Kaufland România – și co-finanțată de Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu prin programul Agenda comunității, și vă așteaptă cu drag și multe subiecte noi la anul, la ediția 2019.