A.L.E.G. Helpline:

0753 893 531

Program: L-V: 09-18

In caz de urgenta

sunati la

POLITIE 112

 

CONSILIERE ONLINE

De ce egalitatea de gen si de ce metodele educatiei non-formale?

creat in: 21.09.2013 | autor: admin | categorie: istorie


A.L.E.G. este un ONG local infiintat la Sibiu in 2004, cu misiunea de a promova egalitatea de gen si de a combate toate formele de discriminare si violenta bazate pe diferente de gen. O misiune destul de neobisnuita intr-o tara ca Romania, in care feminismul nu a fost niciodata un subiect prea popular, iar inegalitatea intre femei si barbati este resimtita, chiar si astazi, ca parte a normalitatii. Conform Barometrului de Gen realizat de Fundatia pentru o Societate Deschisa in anul 2000, 74% dintre tinerii intre 18 si 29 de ani considerau ca barbatul este capul familiei, iar o medie de 63% dintre romani considerau ca este mai mult datoria femeilor decat a barbatilor sa indeplineasca treburile casnice. Cu alte cuvinte, in randul romanilor nu prea exista o intelegere a notiunilor legate de gender/gen: nu se obisnuia sa pui sub semnul intrebarii rolurile traditionale ale femeii si ale barbatului, sa te intrebi de ce femeile castiga mai putin decat barbatii si sunt mai slab reprezentate politic si nici sa pui in legatura violenta domestica sau traficul de femei cu relatiile inegale de putere intre femei si barbati.

Descarca Ghidul de Promovare a Egalitatii de Gen [PDF]

Cei care am pus bazele organizatiei eram un grup de tineri care avuseseram deja sansa de a lucra in servicii comunitare si observaseram cat de multe familii erau distruse de violenta, cat de frecvente erau agresiunile fizice si verbale asupra fetelor, cat de multe dintre ele se valorizau doar prin prisma aspectului fizic si, totodata, cat de putin erau intelese cauzele acestor fenomene. Cel mai des oamenii explicau violenta prin saracie, consum excesiv de alcool si lipsa de educatie. Cauzele profunde, care tineau de perceptiile de gen, erau insa trecute de toti cu vederea. Tocmai acest gol ne-am propus sa-l umplem, lucrand la nivelul comunitatii locale, in special cu tinerii. De ce tinerii? Pentru ca ei sunt inca la vremea cautarilor, formarii valorilor personale, si sunt la rascruce intre un drum propriu sau un drum care repeta modelul invatat in familie. Obiectivul nostru era sa starnim in spatiul public o gandire mai critica cu privire la situatia existenta in relatiile dintre femei si barbati, iar pe termen lung, sa obtinem un nivel mai mare de constientizare referitor la notiunile asociate egalitatii de gen. Un principiu de baza pe care ni l-am stabilit de la inceput si care ne deosebeste de alte organizatii este includerea barbatilor in promovarea egalitatii, pentru ca noi consideram ca schimbarea trebuie sa implice ambele sexe. De aceea, A.L.E.G. include barbati atat in randul membrilor sai, cat si in randul grupului tinta.

Dar cum sa-i atragi pe tineri intr-un dialog pe aceasta tema fara a ramane la nivel teoretic si declarativ? Pentru ca si noi eram tineri (media de varsta nu depasea 25 de ani) ne-am gandit ce ne face pe noi sa fim receptivi, cand invatam cel mai mult. Si asa am decis ca cel mai bun mod de constientizare ar fi prin crearea unui spatiu neconventional, creativ si relaxat, sub forma unui festival, in care mesajele noastre sa se transmita prin teatru, expozitii, animatie stradala, workshopuri si diverse competitii. Mai tarziu am aflat ca metodele noastre tineau de educatia non-formala si ca au forta extraordinara asupra tinerilor, pentru ca, prin ele, procesul de invatare e eliberat de constrangerile si formalitatile mediului scolaresc. Exact asta si vroiam: educatie de gen deghizata in distractie.

In recomandarile sale catre guvernul roman, comisia Conventiei pentru Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Impotriva Femeii (CEDAW) atragea atentia ca e nevoie de actiuni pentru combaterea stereotipurilor de gen si dadea ca exemplu modificarea manualelor scolare pentru a elimina ilustrarile stereotipale in ce priveste rolurile indeplinite de femei si barbati in familie si societate. Noi am gasit o cale de a lucra cu elevii si a-i face constienti de stereotipuri dupa ce si-au inchis manualele si si-au deschis inima spre experiente noi.

In acest ghid veti gasi explicate cele mai reusite activitati de educatie non-formala utilizate de noi de-a lungul a peste 5 ani de experienta in organizarea Festivalului Egalitatii de Gen in Sibiu si localitatile din jur, luand ca punct principal de referinta editia din anul 2011 a Festivalului, prima editie organizata si implementata de noua generatie de tineri a organizatiei, cu finantare in cadrul programului Tineret in Actiune. A fost o editie mult imbunatatita a festivalului, cu activitati noi si cu un mai mare impact in comunitate, tocmai pentru ca a fost organizata de tineri. Unul dintre obiectivele pe termen lung ale proiectului, de care tine si realizarea acestui ghid, este integrarea tematicii egalitatii de gen in programele de tineret locale. Mentionam aici colaborarea pe termen lung pe care Festivalul a avut-o inca din 2004 cu Teatrul pentru Copii si Tineret „Gong care ne-a sprijinit an de an, dovedind o mare deschidere fata de evenimente legate de egalitatea de gen. Speram ca activitatile prezentate de tinerii nostri in acest ghid sa fie de folos si altora care vor sa incurajeze schimbarea de atitudini si comportamente in randul tinerilor.