A.L.E.G. Helpline:

0753 893 531

Program: L-V: 09-18

In caz de urgenta

sunati la

POLITIE 112

 

CONSILIERE ONLINE

Puneți-vă ochelarii: începe Festivalul Egalității de Gen! Ediția a XI-a, Sibiu: 14-16 octombrie

afis Festivalul Egalitatii de Gen - web-01Festivalul Egalității de Gen vă provoacă să priviți lumea din jur prin ochelarii colorați în roz și albastru. Cum ar fi dacă femeile și bărbații ar încerca să vadă lucrurile și din perspectiva sexului opus? Prin ateliere, teatru și concursuri, festivalul încurajează tinerii să depășească ideile pre-concepute despre feminin și masculin și să învețe să se implice pentru prevenirea discriminării și violenței de gen. Asociația A.L.E.G. organizează de peste 10 ani acest eveniment în care adolescenții concep și pun în practică acțiuni pentru alți tineri. Proiectul organizat sub forma unui Festival, urmărește accesul adolescenților la educație pentru prevenirea violenţei în cuplu și promovarea relațiilor sănătoase în care puterea se împarte la doi.

Cum ar fi dacă şcoala ne-ar pregăti pentru relaţii sănătoase, comunicare asertivă, recunoaşterea şi raportarea abuzurilor? Cei interesați sunt invitați vineri, 14 octombrie, la Conferința „Egalitatea și prevenirea violenței de gen în educație”. Conferința reunește cadre didactice şi elevi de liceu care au testat modulul educativ propus de A.L.E.G. în anul școlar 2015/2016 în cadrul proiectului “Mecanism de prevenire a violenței între parteneri intimi II”, cu finanțare prin Programul Daphne al Uniunii Europene. În 6 localități din țară printre care și Sibiu, 55 de profesori şi consilieri școlari au fost formaţi pentru predarea modulului, iar 274 de elevi au parcurs cele 13 ore cu activități interactive. 12 dintre participanți au fost tineri instituționalizați din cadrul Complexului Gulliver din Sibiu pentru că tinerii din sistemul de protecția copilului sunt o categorie vulnerabilă la violență repetată.  Conferința va prezenta autorităților rezultatele obținute, cu scopul preluării modulului în învățământul de masă. Pachetul educativ adaptat pentru România poate fi accesat pe www.gear-ipv.eu.

Elevii care au parcurs aceste ore pe tema relațiilor sănătoase au transpus cele învățate în produse video care au intrat în concursul “Dezvăţăm violenţa” (filmulețele liceenilor pot fi vizualizate aici)  În cadrul conferinței vor fi decernate premiile concursului și va avea loc proiecția filmului câștigător.

În paralel cu conferința, voluntarii-litere vor fi prezenți în zona centrală a Sibiului cu acțiunea „Alege-ți cuvintele!” pentru a încuraja trecătorii să creeze mesaje stradale pe tema relațiilor sănătoase.

Sâmbătă, 15 octombrie, de la ora 16.00, la Librăria Habitus puteți încerca să schimbați deznodământul unei piese de teatru. Teatrul forum este o formă de teatru educativ conceput de Augusto Boal pentru a promova schimbări în societate. Spectacolul nostru din acest an scoate la iveală presiunile cu care se confruntă liceenii în relațiile lor şi încearcă să răspundă la întrebările: de ce acceptăm violența și ce putem schimba? Pornind de la un scenariu conceput chiar de tineri, veţi avea ocazia să găsiţi posibile răspunsuri. Spectatorii pot deveni ei înșiși actori!

În același loc, de la ora 18.00 începe proiecția filmului Stockholm (Spania, 2013) despre doi tineri care ajung de la flirt la realitatea dură a luptelor pentru control, a jocurilor psihologice și a conflictelor între sexe. Stockholm, pus la dispoziție de Transilvania Film,  ne oferă ocazia de a observa şi dezbate relațiile dintre tineri. Evenimentul se adresează persoanelor peste 15 ani.

Festivalul se încheie duminică cu Concursul „Gender Treasure Hunt”, în zona centrului istoric. Pentru a ajunge la premii, echipele înscrise în concurs vor avea de parcurs câteva probe de foc care le vor zdruncina prejudecățile despre fete și băieți, le vor testa atitudinile și îi vor provoca la inversarea rolurilor masculin vs. feminin. Formularul de înscriere se găsește aici

Mai multe detalii despre program aici Pliant Festival 2016

Intrarea la evenimente este gratuită!

_______________________________

Festivalul Egalității de Gen – Ediția a XI-a este o acțiune co-finanțată de Consiliul Local Sibiu si Primaria Municipiului Sibiu prin Agenda Comunității.

Conferința „Egalitatea și prevenirea violenței de gen” marchează finalul proiectului “Mecanism de prevenire a violenței între parteneri intimi II”, realizat cu sprijin financiar din partea programului DAPHNE III al Uniunii Europene.

Concursul “Dezvățăm violența” e finanțat de către Fundația Comunitară Sibiu din fondurile strânse în cadrul SemiMaraton Sibiu 2016.